ACTIVITATI

ALBERT EINSTEIN (1879 – 1955)

 
 

19 Mai 2005

19 Mai 2005

Einstein a devenit un simbol al stiintei moderne, o figura care a rasturnat toate tiparele definitiei americane a eroului. Einstein a fost primul superstar intelectual si si-a castigat popularitatea în singurul fel pe care îl puteau accepta americanii – printr-o inteligenta intuitiva neacademica, aplicand descoperirile mintii sale geniale la lucruri pragmatice, precum rachetele si bomba atomica.

Pe Einstein la ajutata enorm faptul ca nu era asociat cu nici o institutie de învatamant universitar cu renume si ca statutul sau nu depindea de o creditare oficiala – lucruri fata de care americanii au o atitudine duala: insista asupra lor si, pe de alta parte, nu au încredere în ele. Dimpotriva, Einstein a fost savantul care a castigat simpatia multimilor, a oamenilor obisnuiti, cu toate ca vorbea limba obscura a matematicilor.

Albert Einstein s-a nascut pe 14 martie 1879 la Ulm, un oras modest din Germania, într-o familie de evrei. Tatal sau, Hermann Einstein, era electrician si avea veleitati de inventator. Mama sa, Pauline Koch, avea o fire serioasa si înclinatii muzicale, interpretand foarte bine la pian sonatele lui Beethoven – de la ea va mosteni Albert Einstein pasiunea pentru muzica clasica. Fratele mamei sale, Caesar Koch, inginer de profesie, care locuia împreuna cu familia, a avut o influenta foarte mare asupra copilului, mai ales în ceea ce priveste stiintele exacte. Unchiul sau i-a relevat lui Einstein latura pasionanta a matematicii: „Este o stiinta amuzanta. Cand alergam dupa un animal si nu putem sa-l prindem, îl denumim pentru moment x si continuam sa-l urmarim pana cand îl varam în sac”.

Cand micul Albert avea 5 ani, tatal sau i-a aratat o busola de buzunar – un obiect care l-a fascinat realmente. Proprietatea misterioasa a acului busolei de a reveni la aceeasi pozitie, indiferent de orientarea cadrului, l-a impresionat pe copil. Un an mai tarziu, parintii i-au luat un profesor de vioara, dar muzica l-a lasat aproape indiferent pe copil pana în ziua cand a descoperit sonatele lui Mozart. Din acest moment, cantatul la vioara a devenit una dintre pasiunile viitorului savant. Copilul Albert Einstein era timid si singuratic si îi placea sa se joace singur în parcuri si în padure.

Elev la scoala primara a parohiei din care facea parte familia lui, Einstein îsi întrecea cu mult colegii de clasa la matematici, dar avea rezultate proaste la celelalte materii.

Einstein începuse sa vorbeasca tarziu, spre exasperarea familiei sale, si pana la 9 ani a avut dificultati de exprimare. Acest lucru, precum si faptul ca era un scolar meditativ si retras, îl facea sa para în ochii profesorilor sai un elev mediocru, un copil nu prea înzestrat intelectual.

La 10 ani, Einstein a intrat la gimnaziul Luitpold din Munchen. La sfarsitul secolului al XIX-lea, sistemul de învatamant din gimnazii era foarte rigid, elevii primind o educatie care aducea cu disciplina militara. Mai tarziu, Einstein avea sa marturiseasca faptul ca, în scoala generala, profesorii sai i se pareau a fi niste serpi, iar mai tarziu, cei din gimnaziu se purtau precum niste locotenenti.

Colegiul a fost o experienta dureroasa pentru Enstein. Era dezgustat de felul cum se predau în scoala strategiile militare. Profesorii lui Einstein erau nemultumit de el si îi spuneau ca n-o sa se aleaga nimic de el niciodata.

La 12 ani, tanarul Einstein a primit o carticica despre geometria euclidiana. Mai tarziu, marturiseste: „O asemenea claritate si siguranta au exercitat o atractie indescriptibila asupra mea”.

La colegiul Luitpold, care mai tarziu va purta numele lui, Einstein l-a întalnit pe Max Talmud, student la medicina, care îl va îndemna sa citeasca lucrarile de vulgarizare stiintifica ale lui Bernstein, cartea Forta si Materie a lui Buchner si Critica ratiunii pure a lui Kant. Între Talmud si adolescentul Einstein s-a legat o prietenie stransa, bazata pe interesul lor comun pentru stiinta si filozofie. În anul 1890, Einstein a aprofundat studiul matematicilor superioare, în special calculul diferential si integrat.

Dar aceasta perioada a luat sfarsit, pentru ca mica întreprindere de dezvoltare a inventiilor electrice pe care o deschisese tatal sau cunostea esec dupa esec. Parintii l-au sfatuit sa lase deoparte „prostiile filosofice” si sa se întoarca la „viata reala” pentru a-si castiga existenta. Dar tanarul nu se vedea practicand meseria tatalui sau si nici acceptand o cariera de functionar într-un birou. Singura sa dorinta era de a descoperi cateva dintre misterioasele legi ale lumii fizice.

Einstein a încercat sa intre la ETH, Institutul Federal de Tehnologie Elvetiana, dar a picat la examenul de admitere; pe tot parcursul studiilor sale, fusese un elev supradotat la matematici, dar lipsit de orice înclinatie spre disciplinele biologiei si ale stiintelor umane. Totusi, directorul Politehnicii, frapat de cunostintele de fizica si matematica ale lui Einstein, l-a îndemnat sa obtina diploma de absolvire a studiilor dintr-o scoala elvetiana: scoala cantonala din oraselul Aarau.

În 1896, Einstein obtine un certificat care atesta faptul ca nu este cetatean german. Va ramane apatrid în urmatorii cinci ani. Dupa ce a obtinut diploma la scoala din Arrau, Einstein a reusit sa intre, fara examen, la ETH. Pe 29 noiembrie s-a mutat la Zurich. Printre colegii sai de studentie se aflau Marcel Grossmann, cu care Einstein va lega o prietenie durabila, si Mileva Maric, o studenta de origine sarba care va deveni prima sotie a lui Einstein.

În 1899, Einstein cere în mod oficial cetatenia elvetiana. Un an mai tarziu, obtine diploma ETH si încearca sa ocupe un post de asistent acolo, dar fara nici un rezultat. Este anul în care trimite primul sau articol la prestigioasa revista stiintifica Annalen der Phzsik.

Încercand în zadar sa obtina un post conform specialitatii sale, Einstein trebuie sa se multumeasca cu un post obscur de agent într-un birou de brevetare a inventiilor din Berna, sarcina sa fiind sa faca o prima examinare a inventiilor care se prezentau biroului.

Stabilit la Berna, Einstein se casatoreste cu Mileva Maric, prietena sa din studentie, în ciuda împotrivirii familiei sale. Cu cativa ani mai mare decat Einstein, Mileva era o femeie cu idei foarte progresiste, precum majoritatea studentilor sarbi. Mileva si Albert au avut doi fii, dintre care celui mare i s-a dat numele tatalui sau.

În 1905 Einstein avea 26 de ani. La aceasta varsta si-a publicat prima data rezultatul cercetarilor sale de pana atunci, trei articole despre: miscarea Browniana, efectul fotoelectric si teoria relativitatii. A fost un eveniment care li s-a parut fizicienilor universitari de neînteles: un obscur functionar la un birou de brevete, la numai 26 de ani, facea dovada unei minti geniale. I s-a propus sa predea la Universitatea din Zurich în 1909 ca profesor „extraordinar”.

La începutul secolului XX, stiinta fizicii traversa o criza profunda. Cele doua teorii care permiteau explicarea fenomenelor fizice pareau incompatibile. Mecanica, stiinta miscarii, are drept fundament principiul relativitatii, enuntat de Galileo Galilei: nimic nu este absolut imobil: totul depinde de punctul de referinta. Dar teoria electromagnetismului elaborata de Maxwell în anii 1850, confirmata de rezultate experimentale, descrie lumina ca pe o unda propagandu-se în eter. Dar eterul nu si-a putut afla nici o descriere fizica, singura certitudine fiind aceea ca este de o imobilitate absoluta, ceea ce vine în contradictie cu principiul relativitatii. O alta contradictie devenise un adevarat cosmar pentru fizicieni: materia este constituita din atomi, deci este discontinua. Dar un filament încalzit emite lumina, care, dupa Maxwell, era un fenomen continuu. Cum ar putea ceva discontinuu sa produca un fenomen continuu? Nici unul dintre fizicienii acelei vremi nu putuse afla raspunsul acestei dileme, iar stiinta fizicii, la data cand Einstein si-a publicat descoperirile, era într-un impas ce parea fara iesire. Einstein a publicat în Annale der Phzsik doua articole care s-au dovedit a fi revolutionare. Primul, aparut în martie 1905, descria transformarea energiei unui corp încalzit în energie luminoasa. Aceasta transformare nu este posibila decat considerand lumina ca fiind formata din particule, pe care Einstein le-a numit cuanta de lumina (fotoni). Einstein considera ca lumina poate fi privita ca o suma de particule in anumite conditii si pe langa aceasta emitea ipoteza ca energia purtata de orice particula luminoasa, numita foton, este proportionala cu frecventa radiatiei. Formula care exprima aceasta este E=hn, unde E este energia radiatiei si h este o constanta universala cunoscuta sub denumirea de constanta lui Planck si n este frecventa radiatiei. Lumina, afirma Einstein, nu este nici continua, nici discontinua, ci amandoua în acelasi timp. Fara sa stie înca exact cum este posibil ca lumina sa aiba în acelasi timp doua proprietati opuse, Einstein intuise un adevar fundamental al fizicii, pe care cercetarile ulterioare îl vor confirma. Al doilea articol îsi propune sa rezolve problema eterului.

Singura data care permite descrierea luminii este viteza sa c, constanta oricare ar fi viteza observatorului. În acest articol Einstein a enuntat teoria relativitatii care unifica teoriile materiei si ale luminii. Materia, ca si lumina, se supun principiului relativitatii, iar simultaneitatea a doua evenimente devine dependenta de observator. Timpul nu mai este un concept invariant, ci este relativ.

Teoria sa se baza pe urmatoarele postulate:

1)      viteza absoluta a unui obiect nu poate fi masurata; putem masura doar viteza sa relativa fata de un alt obiect;

2)      valoarea vitezei luminii în vid este întotdeauna aceeasi, indiferent de viteza cu care se deplaseaza observatorul si indiferent de sursa de lumina;

3)      viteza maxima care poate fi atinsa în Univers este viteza luminii.

În septembrie 1905, Einstein adauga un post-scriptum la acest articol si demonstreaza celebra formula E=mc2, inducand echivalenta între materie si energie. Aceasta explica ca o masa (m) data este asociata cu o cantitate de energie (E) egala cu masa înmultita cu patratul vitezei luminii (c). O cantitate mica de materie este echivalentul unei vaste cantitati de energie. De exemplu, 1 kg de materie transformata complet în energie ar fi echivalent cu energia eliberata de explozia a 22 megatone de TNT.

Formula aceasta va sta la baza dezvoltarii utilizarii energiei nucleare în scopuri civile sau militare. Einstein începe sa se gandeasca la teoria relativitatii generale pentru a explica fenomenul caderii corpurilor. Dar savantul a realizat ca pentru a ajunge la un rezultat stiintific în aceasta privinta, avea nevoie de cunostinte mai aprofundate în matematicile moderne. Einstein solicita si obtine un post de profesor universitar mai întai la Berna, apoi la Praga. În 1912, a devenit profesor la Scoala Politehnica din Zurich, unde regaseste un vechi camarad din studentie, Marcel Grossmann. Cu ajutorul acestuia, care avea cunostintele necesare în matematici, începe sa lucreze la elaborarea teoriei sale. O eroare îl duce într-un impas si pierde trei ani din aceasta cauza. La sfarsitul anului 1915, teoria relativitatii este definita, si o data cu ea o noua interpretare a caderii corpurilor.

Forta de atractie a lui Newton este înlocuita în teoria relativitatii cu o deformare a spatiului în jurul corpurilor. Asa cum o minge deformeaza o panza întinsa, formand o adancitura, un corp modifica spatiul din jurul lui. Aceasta proprietate explica de ce corpurile, oricare ar fi masa lor, cad toate cu aceeasi acceleratie. Mai mult, Einstein enunta faptul ca timpul si spatiul nu pot exista în absenta materiei. Verificarea simpla a acestei teorii: daca un corp deformeaza spatiul din jur, atunci razele unei stele situate în spatele Soarelui vor fi deviate, iar imaginea nu va mai aparea acolo unde trebuie sa apara.

Observatiile efectuate de un astronom britanic, sir Arthur Eddington, în timpul unei eclipse, vor confirma matematic rezultatele teoriei lui Einstein. Foarte mediatizata la acea data, teoria lui Einstein a devenit un simbol al pacii si al reconcilierii: un englez a confirmat teoria unui german! Dar cursul pe care l-au luat evenimentele mai apoi a dezmintit aceasta iluzie. Popularitatea pe care a castigat-o Einstein i-a permis sa-si reia activitatea politica si sa-si promoveze idealurile pacifiste. Einstein apara cauza poporului evreu si militeaza în favoarea construirii unei Universitati în Palestina. Un turneu în SUA, în 1921, îi ofera fondurile necesare. Ascensiunea rapida a lui Hitler la putere face din Germania o tara potrivnica marelui savant. Evreu, pacifist si deschis contactelor nationale, Einstein nu mai putea ramane în tara sa natala fara sa-si puna familia si pe sine în pericol. Einstein devenise deja celebru si aceasta perioada a fost începutul gloriei sale si începutul unei cariere stralucita de om de stiinta. Viata sa personala, însa, si relatia sa cu Mileva Maric devenisera din ce în ce mai dificile.

Mileva a fost prima iubire a lui Einstein. În ianuarie 1902 s-a nascut în Ungaria Lieserl, fiica lui Einstein si a Milevei. Mai tarziu, legatura dintre Mileva si Einstein a început sa se deterioreze. Mileva s-a îndepartat de Einstein, absorbit cu totul de munca sa si a carei faima crestea tot mai mult.

Cand Einstein a acceptat, în 1914, oferta de a conduce Institutul de Fizica Kaiser Wilhelm, Mileva a acceptat sa-si urmeze sotul în Berlin, dar împotriva vointei sale. Atmosfera din Berlin i s-a parut insuportabila si în acelasi an s-a întors în Zurich împreuna cu cei doi fii ai sai. Cum nici Einstein nu mai tinea la aceasta casnicie, au divortat în 1919. Din 1917 savantul se îmbolnavise si aceasta stare a durat trei ani, timp în care a fost îngrijit cu devotament si afectiune de verisoara sa Elsa Lowenthal. Elsa si Einstein s-au îndragostit unul de altul si în 1919 s-au casatorit. Au avut doua fiice Elsa si Margott.

Einstein a primit premiul Nobel pe 1921 pentru studiul sau din 1905 asupra efectului fotoelectric. De fapt, Einstein nu a fost prezent la decernarea premiilor în decembrie 1922, fiind plecat într-o calatorie în Japonia. Dupa ce realizase în 1924 ultima sa descoperire stiintifica importanta, a vizitat în mai multe randuri America de Sud. Einstein dusese pana atunci o viata foarte agitata si a platit un pret mare în 1928, facand o depresie nervoasa pricinuita de surmenarea intelectuala.

Einstein a riscat sa-si atraga furia lui Hitler cand a semnat, împreuna cu alti trei savanti germani, o petitie prin care cerea încetarea razboiului. Si totusi, în mod paradoxal a contribuit la construirea girocompasului pentru submarinele germane. În afara de nazisti, Einstein si-a atras si ostilitatea stalinistilor, pentru care teoria relativitatii simboliza individualismul capitalist agresiv.

În 1944 a transcris de mana continutul articolului care l-a facut celebru în 1905 si a scos manuscrisul la licitatie. Dupa o competitie extrem de stransa, o universitate americana a reusit sa castige manuscrisul, pe care l-a platit cu sase milioane de dolari!

În 1933 începe sa predea la Universitate Princeton.

Va dobandi cetatenia americana în 1940. Îsi continua acolo activitatea politica si îl convinge pe presedintele Theodore Roosvelt, în 1939, sa dezvolte programul bombei nucleare, construita din folosirea reactiile înlantuite atomice în uraniu, înainte ca Germania sa reuseasca sa faca acest lucru. Mai tarziu, Einstein va regreta foarte mare acest pas, si din 1945 pana la moartea sa va sustine actiunile Comitetului de Urgenta al Savantilor atomisti, al carui scop este acela de a limita amestecul Statului în cercetarea stiintifica.

El refuza presedentia statului Israel cand i s-a oferit în 1952 de liderii de stat.

Elementul einsteinium, descoperit în 1952,  a fost numit în onoarea lui Albert Einstein.

Einstein a fost foarte respectat, dar la sfarsitul vietii a intrat în conflict cu tanara generatie de fizicieni: Heisenberg, Pauli si mai ales Bohr. De fapt Einstein a creat bazele unei noi teorii, teoria cuantica, pe care el nu a acceptat-o. Teoria cuantica interzice orice reprezentare reala a obiectelor fizice elementare precum electronii, protonii, etc. care nu pot fii descrisi decat în termeni d e probabilitate – probabilitatea sa  aiba o anumita viteza, sa aiba o anumita pozitie sau sa urmeze o anumita traiectorie. Dar Einstein nu adera la aceasta ipoteza probabilista a realitatii. „Dumnezeu nu joaca zaruri” a spus Einstein, refuzand sa creada ca rezultatul unui experiment nu este unic. Credea ca mecanica cuantica este, daca nu inexacta, ce putin incompleta. Acest lucru face din Einstein unul dintre ultimii clasici ai stiintei fizicii.

Desi Einstein s-a dedicat mult cauzelor politice si sociale, stiinta a fost întotdeauna pe planul întai, pentru ca, spunea el adesea, numai descoperirea naturii universului ar avea un înteles de durata. Scrierile sale includ: “Relativitatea: teoria speciala si generalizata”(1916), “Despre sionism”(1931), “Constructori ai universului”(1932), “De ce razboi?”(scrisa împreuna cu Sigmund Freud), “Lumea asa cum o vad eu”(1934), “Evolutia fizicii”(1938), si “Din ultimii mei ani”(1950). Documentele adunate ale lui Einstein sunt publicate într-o opera de mai multe volume începand din 1987.

În 1950 si-a facut testamentul, iar cinci ani mai tarziu, a fost transportat la spitalul din Princeton, cu dureri abdominale atroce. Diagnosticul a fost ruptura de anevrism a aortei, ceea ce i-a provocat moartea, pe 18 aprilie 1955.

Date preluate de pe referat.ro

 
   
 

Home | Echipa | Activitati | Regulament | Einstein | Contact

© 2005 Colegiul National "Fratii Buzesti". Toate drepturile rezervate.

Creat de Constantinescu Liviu.